duminică, 23 ianuarie 2011

Crochete în sos de roșii

     Crochetele în sos de roșii sunt apreciate de copii și adulți în egală măsură. La preparare veți avea nevoie cam de 60 de minute, dar la final veți vedea că rezultatul vă va face să nu vă pară rău după timpul irosit.
      Rețeta are o compoziție destul de complexă și un conținut caloric ridicat. Încearcă să combine elemente alimentare care pot să acopere o gamă largă de nevoi ale organismului nostru. Deci o recomand nu doar pentru gust ci și pentru beneficiile pe care le poate aduce pentru sănătatea noastră.
      Se pun în blender două cepe, o jumătate de ceașcă de semințe de floarea soarelui, o jumătate ceașcă semințe de in, o jumătate de ceașcă, semințe de susan, 2 linguri de gluten, o jumătate de cană de apă, 2 linguri pastă de ardei, sare, 2 linguri fulgi de drojdie, o jumătate de cană fulgi de ovăz, cimbru, usturoi după gust.
      Dacă blenderul este puternic, nu vor fi probleme la mărunțirea și mixarea ingredientelor. Dacă este mai slab, mărunțiți întâi semințele, apoi adăugași, pe rând, celelalte ingrediente. La final, adăugați  câteva linguri de făină de năut. Dacă este nevoie, mai adăugați apă.
     Formați crochete cu mâna unsă cu puțin ulei și coaceți-le într-o tigaie neadezivă. Lăsați focul la mic și întoarceți-le pe toate părțile deoarece compoziția trebuie să fie bine coaptă.
     Preparați sosul de roșii din o cană de pastă tomate 38% amestecat cu o jumătate de cană de suc de roșii, 2 linguri ulei de măsline și condimente după gust.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu